Despre noi

Narcis-Flavio 

Salutare! M-am născut în Bistriţa (BN) într-o sâmbătă însorită de vară, şi fiindcă în aceeaşi zi se prăznuia un mucenic ortodox pe nume Narcis, părinţii mei au avut inspiraţia să-mi dea numele lui. Copilăria mea a fost una foarte fericită! Pe vremea aceea, Bistriţa era un orăşel micuţ şi liniştit, unde nu se întâmpla nimic deosebit şi fiecare îşi vedea de treaba lui. Mai apoi am absolvit liceul “Liviu Rebreanu” (în anul 1983), după care am urmat cursurile Universităţii “Transilvania” din Braşov. În vara lui 1989 am absolvit-o şi am devenit, oficial, inginer mecanic. Cu toate astea, mi-au plăcut mai mult PC-urile, aşa că din 1993 (şi până în prezent) lucrez în industria IT. Cât despre hobby-urile mele, îmi place să cânt la chitară. Am avut chiar şi o trupă în studenţie, începută cu un duo “Zã Dai Zã Fugi” format împreuna cu bunul meu prieten Toni Zota (Piticu’), iar mai apoi “faimoasa” trupă studenţească “Alter Ego”. De asemenea, îmi mai plac schiul şi înotul. Sunt un mare fan Formula 1 şi fac tot posibilul să urmăresc fiecare competiţie de schi alpin şi sărituri cu schiurile transmisă pe Eurosport! :) Asta este tot… deocamdată!

ÎMI PLAC..

FILMELE MELE FAVORITE…

MUZICA FAVORITĂ…

CĂRŢILE MELE PREFERATE…


Alina

Salut! Fiind femeie, nu am intenţia să îţi dezvălui atât de multe despre mine, aşa cum face nebunul meu soţ… :) Totuşi, îţi voi spune că m-am născut în anul 19… şi ceva. Locul naşterii? Bistriţa (BN), România. După o copilărie foarte fericită şi lipsită de griji, am absolvit liceul “Liviu Rebreanu” în anul 1988. De atunci, lucrez în CN Poşta Română SA, având de-a lungul anilor diverse funcţii în munca de birou. Mai mult, după cinci ani grei şi lungi de studenţie, în vara anului 2007 mi-am luat licenţa în Psihologie, absolvind Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Deşi am avut în trecut o perioadă de adolescenţă fantastică, a trebuit într-un final să mă căsătoresc. ;) Astfel, într-o bună zi, un tip “obsesiv-compulsiv” numit Kissu a apărut în viaţa mea, şi… ne-am căsătorit! Avem împreună doi copii minunaţi… doi hăndrălăi neastâmpăraţi despre care poţi citi o droaie pe acest site. Hobby-urile mele?… Hard-Rock şi Heavy-Metal, psihologia, literatura Sci-Fi şi nu numai. Vrei să afli mai multe despre mine? Pune mâna şi scrie-mi! Cine ştie? Poate te vei alege şi cu un răspuns… :)

ÎMI PLAC…

FILMELE MELE FAVORITE…

MUZICA FAVORITĂ…

CĂRŢILE MELE PREFERATE…


Patrick

Salutică! Din moment ce sunt încă aşa de tânăr, s-ar părea că nu sunt prea multe de spus despre mine, nu-i aşa?…

Şi totuşi… hai să vă spun că m-am născut în Cluj-Napoca într-o duminică însorită de 27 Iulie 1997, undeva în jurul orei 4 după-amiaza. Apropo… mi-am chinuit mama cam 12 ore până am reuşit să-mi fac apariţia pe lumea asta. :) Nasol de ea…

Ce să vă mai spun? Primul meu dinte mi-a apărut pe la patru luni; mai apoi, am început să merg pe picioarele mele chiar înainte de a împlini zece luni, iar ceva mai târziu, am început să merg la grădiniţă, chiar înainte de a împlini doi ani.

În prezent urmez cu multe “succesuri” cursurile de la Şcoala “Radu Stanca” (fosta Generală nr. 10) din cartierul Zorilor, fiind un elev silitor dar şi neastâmpărat de “primă clasă”! :-)

Contrar aşteptărilor, îmi place totuşi la şcoală… Dar îmi place şi să “pierd vremea” cu jocurile mele pe-afară, împreună cu prietenii mei, să mă uit la TV, să mă dau cu bicicleta ca nebunul, să mă joc fotbal şi să joc baschet… Bine-nţeles că mă joc pe PC tot felul de jocuri de acţiune! Iar pe părinţii mei îi înnebunesc… zic ei. Cică vorbesc prea mult când sunt în preajma lor! :) ) Şi ce dacă?!… Asta-i problema lor, nu a mea!

În concluzie… asta este! Sunt o minune de băiat! Iar dacă vrei să vezi multe poze şi filme haioase cu mine, cu prietenii mei şi cu fratele meu Aris, te invit cu mare plăcere să “răsfoieşti” albumele noastre foto-video.

PS Pentru toţi cei interesaţi, aici găsiţi pagina mea Hi5. :-)


Aris

Servus!… Despre mine chiar nu prea sunt multe de spus, deocamdată… Abia sunt în al şaptelea an de viaţă, aşadar nu prea am încã cu ce sã mã dau mare!

Şi eu m-am născut în Cluj-Napoca, într-o vineri de 30 Aprilie 2004, la ora 2 fix, noaptea! Apropo… ca şi Patrick, şi eu mi-am chinuit mama cam 9 ore până am reuşit să-mi fac apariţia pe lumea asta! :-)

Dar la “ieşitul dinţilor” am fost mai leneş ca Patrick. În prezent sunt în “ultimul an” (grupa pregãtitoare) la grădiniţa Zâna Zorilor (nr. 58) din cartierul nostru. Îmi place mult să mă joc, în special fotbal (cum altfel!?…), să dansez şi să cânt (la chitară şi, mai nou, la tobe!), să mă dau cu bicicleta şi cu trotineta, dar nu prea îmi place să mănânc! Şi nici cu dormitul de-amiază (la grădi, cel puţin) nu prea mă mai împac. ;) )

Însă, cu siguranţă mă pot lăuda cu ochii mei albaştri şi cu farmecul meu copilăresc. ;-)
Aşa că, fetelor…! Păzea că vin! :D

Fii primul care începe o conversație

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.